Document Text Contents
Page 1
Anton Pavlovici Cehov
Pescăruşul
Comedie în patru acte (1896)
In româneşte de MONI GHELERTER şi R. TEGULESCU
Personaje:
IRINA NIKOLAEVNA ARKADINA, după soţ Trepleva,artistă
KONSTANTIN GAVRILOVICI TREPLEV, un tinăr, fiul ei
PIOTR NIKOLAEVICI SORIN, fratele ei
NINAMIHAILOVNA ZARECINAIA, o tînără, fiica unui moşier bogat
ILIA AFANASIEVIGI ŞAMRAEV, locotenent în retragere, administrator la Sorin
POLI NA ANDREEVNA, soţia lui MASA, fiica lui
BORIS ALEXEEVIGI TRIGORIN, scriitor
EVGHENI SERGHEEVIGI DORN, medic
SEMION SEMIONOVIGI MEDVEDENKO, învăţător
IAKOV, argat
Un bucătar. O fată In casă.
Acţiunea se petrece la conacul lui Sorin. Intre actul al treilea şi al patrulea trec doi ani.
ACTUL ÎNTÎI
Un colţ al parcului de pe moşia lui Sorin. O alee largă porneşte de la scenă spre fundul
parcului, către malul unui lac. Dar deoarece o scenă improvizată a fost ridicată pentru
spectacol tocmai în faţa lacului, acesta nu se vede de loc. In stînga şi în dreapta scenei,
tufişuri. Cîteva scaune, o măsuţă. Puţin după asfinţitul soarelui. Pe scenă, după cortina lăsată,
Iakov şi alţi argaţi. Se aude zgomot şi tuse. Masa şi Medvedenko vin din stînga, Intorcîndu-se
de la plimbare.
MEDVEDENKO: De ce umbli totdeauna în negru?
MASA: Port doliul vieţii mele. Sînt nefericită.
MEDVEDENKO: De ce? (înpjndurat.) Nu înţeleg... Eşti sănătoasă, iar tatăl dumitale, deşi nu
e bogat, nu duce lipsă de nimic. Viaţa mea e mult mai grea decît a dumitale. Primesc cu totul
douăzeci şi trei de ruble pe lună. Din ei mi se mai reţine ceva şi pentru pensie şi totuşi nu port
doliu. (Se aşază.)
MASA: Nu e vorba de bani. Şi săracul poate fi fericit.
MEDVEDENKO: Asta în teorie. In practică însă e cu totul altfel. Din salariul meu de numai
douăzeci şi trei de ruble, trebuie să mîncăm şi să bem, şi sîntem mulţi: eu, mama, două surori
şi un frate... Ceai şi zahăr ne trebuie? Tutun ne trebuie? Descurcă-te cum ştii!...
MASA: (cu privirile spre scenă): în curînd o să înceapă spectacolul.
MEDVEDENKO: Da. O să joace Zarecinaia, iar piesa e de Konstantin Gavrilovici. Se iubesc,
şi astăzi sufletele lor se vor contopi în dorinţa de a da o imagine artistică unică. Sufletele
noastre însă, al dumitale şi al meu, n-au puncte comune. Eu te iubesc şi de dorul dumitale nu
pot sta acasă. In fiecare zi fac pe jos pînă la dumneata, şase verste la dus şi şase la întors, şi nu
întîmpin decît indiferenţă. E lesne de înţeles. Eu n-am mijloace şi am familie grea... Nu se
mărită cineva cu un om care n-are nici el ce mînca!
MASA: Fleacuri. (Prizează tabac.) Dragostea dumitale mă înduioşează, dar eu nu pot să-ţi
răspund la fel. Asta-i tot. (îi întinde tabachera.) Te rog...
MEDVEDENKO: Mulţumesc. Nu iau.
(Pauză.)
Page 15
simt că dacă sînt scriitor, am datoria să vorbesc despre popor, despre suferinţele lui, despre
viitorul lui. Am datoria să vorbesc despre ştiinţă, despre drepturile omului et caetera, et
caetera. Şi vorbesc despre toate, mă grăbesc, sînt îmboldit din toate părţile, unii se supără, în
timp ce eu alerg dintr-o parte într-alta, ca o vulpe încolţită de cîini. Privesc cum viaţa şi ştiinţa
merg mereu înainte, iar eu rămîn tot mai mult în urmă, ca un ţăran care a pierdut trenul. Şi
simt în cele din urmă că nu mă pricep să descriu decît o privelişte, iar în toate celelalte sînt
fals, fals pînă în măduva oaselor.
NINA: Lucrezi prea mult şi nu mai ai nici timp, nici poftă să ştii cît preţuieşti. Dumneata poţi
să fii nemulţumit de dumneata, dar pentru alţii eşti un om mare şi minunat. Dacă eu aş fi un
scriitor ca dumneata, mi-aş da toată viaţa mulţimii, ştiind că fericirea ei e s-o înalţ pînă la
mine, şi mulţimea m-ar purta pe un car triumfal.
TRIGORIN: Ei, pe un car triumfal! Da ce, sînt Agamem-aon?
(Zîmbesc amindoi.)
NINA: Pentru fericirea de a fi scriitoare, sau artistă aş indura ura rudelor, sărăcia şi
dezamăgirea, aş locui într-un pod sub acoperiş, aş mînca numai pîine neagră, aş răbda ehinul
de a fi nemulţumită de mine, de a-mi recunoaşte imperfecţiunea, dar pentru toate acestea aş
cere în schimb gloria... gloria adevărată, răsunătoare... (îşi acoperă faţa m mîinile.) Am
ameţit... Of!
VOCEA ARKADINEl' (din casă): „Boris Alexeevici"!
TRIGORIN: Mă cheamă... Desigur ca să-mi fac geamantanele. Şi tare n-aş vrea să plec! (Se
uită spre lac.) Ce frumos e aici!... Minunat!
NINA: Vezi casa şi porcul de pe celălalt mal?
TRIGORIN: Da.
NINA: Fac parte din moşia răposatei mele mame. Acolo m-am născut. Toată viaţa mi-am
petrecut-o lîngă lacul ăsta. li ştiu şi cel mai mic ostrov!
TRIGORIN: E frumos aici la voi. (Văzlni pescăruşul.) Ce-i asta?
NINA: Ufl pescăruş L-a împuşcat Konstantin Gavrilîci.
TRIGORIN: Frumoasă pasăre. Zău că nu-mi vine să plec. încearcă şi o convinge pe Irina
Nikolaevna să mai rămînă. (Notează ceva în carnet.)
NINA: Ce scrii?
TRIGORIN: Nimic important. îmi notez ceva... Mi-a trecut prin gînd un subiect. (Ascunzînd
carnetul.) Un subiect pentru o scurtă povestire: pe malul unui lac trăieşte din copilărie o fată
tînără, aşa, ca dumneata. Iubeşte lacul ca un pescăruş şi e fericită şi liberă ca şi el. Dar vine
din
întâmplare un om, o vede şi, aşa, din lipsă de altceva, o nimiceşte ca pe acest pescăruş.
(Pauză.) (La fereastră se arată Arkiiina.)
ARKADINA: Boris Alexeevici, unde eşti? TRIGORIN: Vin numaidecît. (Pleacă,
uitlndu-se mereu la Nina. Către Arkadina, care a rămas la fereastră.) Ce e? ARKADINA:
Nu mai plecăm!
(Trigorin intră in casă.)
NINA (se apropie de rampă; după clteva clipe de gîndire): Visez!
Cortina
ACTUL AL TREILEA
Sufrageria din casa lui Sorin. In dreapta şi în stingă, uşi. Un bufet. Un dulap cu medicamente.
în mijlocul odăii, o masă. Geamantane şi cutii de voiaj pregătite pentru plecare. Trigorin ia
dejunul. Masa stă lîngă el.
MA.ŞA: Toate astea ţi le povestesc dumitale, pentru că «şti scriitor. Ai putea să le
foloseşti.Ţi-o spun cinstit. Dacă s-ar fi rănit serios, n-aş mai fi trăit nici o clipă. Şi, totuşi, sînt
curajoasă. Uite, m-am hotărît să smulg din inimă iubirea asta, s-o smulg din rădăcină!
TRIGORIN: Şi în ce fel?
Anton Pavlovici Cehov
Pescăruşul
Comedie în patru acte (1896)
In româneşte de MONI GHELERTER şi R. TEGULESCU
Personaje:
IRINA NIKOLAEVNA ARKADINA, după soţ Trepleva,artistă
KONSTANTIN GAVRILOVICI TREPLEV, un tinăr, fiul ei
PIOTR NIKOLAEVICI SORIN, fratele ei
NINAMIHAILOVNA ZARECINAIA, o tînără, fiica unui moşier bogat
ILIA AFANASIEVIGI ŞAMRAEV, locotenent în retragere, administrator la Sorin
POLI NA ANDREEVNA, soţia lui MASA, fiica lui
BORIS ALEXEEVIGI TRIGORIN, scriitor
EVGHENI SERGHEEVIGI DORN, medic
SEMION SEMIONOVIGI MEDVEDENKO, învăţător
IAKOV, argat
Un bucătar. O fată In casă.
Acţiunea se petrece la conacul lui Sorin. Intre actul al treilea şi al patrulea trec doi ani.
ACTUL ÎNTÎI
Un colţ al parcului de pe moşia lui Sorin. O alee largă porneşte de la scenă spre fundul
parcului, către malul unui lac. Dar deoarece o scenă improvizată a fost ridicată pentru
spectacol tocmai în faţa lacului, acesta nu se vede de loc. In stînga şi în dreapta scenei,
tufişuri. Cîteva scaune, o măsuţă. Puţin după asfinţitul soarelui. Pe scenă, după cortina lăsată,
Iakov şi alţi argaţi. Se aude zgomot şi tuse. Masa şi Medvedenko vin din stînga, Intorcîndu-se
de la plimbare.
MEDVEDENKO: De ce umbli totdeauna în negru?
MASA: Port doliul vieţii mele. Sînt nefericită.
MEDVEDENKO: De ce? (înpjndurat.) Nu înţeleg... Eşti sănătoasă, iar tatăl dumitale, deşi nu
e bogat, nu duce lipsă de nimic. Viaţa mea e mult mai grea decît a dumitale. Primesc cu totul
douăzeci şi trei de ruble pe lună. Din ei mi se mai reţine ceva şi pentru pensie şi totuşi nu port
doliu. (Se aşază.)
MASA: Nu e vorba de bani. Şi săracul poate fi fericit.
MEDVEDENKO: Asta în teorie. In practică însă e cu totul altfel. Din salariul meu de numai
douăzeci şi trei de ruble, trebuie să mîncăm şi să bem, şi sîntem mulţi: eu, mama, două surori
şi un frate... Ceai şi zahăr ne trebuie? Tutun ne trebuie? Descurcă-te cum ştii!...
MASA: (cu privirile spre scenă): în curînd o să înceapă spectacolul.
MEDVEDENKO: Da. O să joace Zarecinaia, iar piesa e de Konstantin Gavrilovici. Se iubesc,
şi astăzi sufletele lor se vor contopi în dorinţa de a da o imagine artistică unică. Sufletele
noastre însă, al dumitale şi al meu, n-au puncte comune. Eu te iubesc şi de dorul dumitale nu
pot sta acasă. In fiecare zi fac pe jos pînă la dumneata, şase verste la dus şi şase la întors, şi nu
întîmpin decît indiferenţă. E lesne de înţeles. Eu n-am mijloace şi am familie grea... Nu se
mărită cineva cu un om care n-are nici el ce mînca!
MASA: Fleacuri. (Prizează tabac.) Dragostea dumitale mă înduioşează, dar eu nu pot să-ţi
răspund la fel. Asta-i tot. (îi întinde tabachera.) Te rog...
MEDVEDENKO: Mulţumesc. Nu iau.
(Pauză.)
Page 15
simt că dacă sînt scriitor, am datoria să vorbesc despre popor, despre suferinţele lui, despre
viitorul lui. Am datoria să vorbesc despre ştiinţă, despre drepturile omului et caetera, et
caetera. Şi vorbesc despre toate, mă grăbesc, sînt îmboldit din toate părţile, unii se supără, în
timp ce eu alerg dintr-o parte într-alta, ca o vulpe încolţită de cîini. Privesc cum viaţa şi ştiinţa
merg mereu înainte, iar eu rămîn tot mai mult în urmă, ca un ţăran care a pierdut trenul. Şi
simt în cele din urmă că nu mă pricep să descriu decît o privelişte, iar în toate celelalte sînt
fals, fals pînă în măduva oaselor.
NINA: Lucrezi prea mult şi nu mai ai nici timp, nici poftă să ştii cît preţuieşti. Dumneata poţi
să fii nemulţumit de dumneata, dar pentru alţii eşti un om mare şi minunat. Dacă eu aş fi un
scriitor ca dumneata, mi-aş da toată viaţa mulţimii, ştiind că fericirea ei e s-o înalţ pînă la
mine, şi mulţimea m-ar purta pe un car triumfal.
TRIGORIN: Ei, pe un car triumfal! Da ce, sînt Agamem-aon?
(Zîmbesc amindoi.)
NINA: Pentru fericirea de a fi scriitoare, sau artistă aş indura ura rudelor, sărăcia şi
dezamăgirea, aş locui într-un pod sub acoperiş, aş mînca numai pîine neagră, aş răbda ehinul
de a fi nemulţumită de mine, de a-mi recunoaşte imperfecţiunea, dar pentru toate acestea aş
cere în schimb gloria... gloria adevărată, răsunătoare... (îşi acoperă faţa m mîinile.) Am
ameţit... Of!
VOCEA ARKADINEl' (din casă): „Boris Alexeevici"!
TRIGORIN: Mă cheamă... Desigur ca să-mi fac geamantanele. Şi tare n-aş vrea să plec! (Se
uită spre lac.) Ce frumos e aici!... Minunat!
NINA: Vezi casa şi porcul de pe celălalt mal?
TRIGORIN: Da.
NINA: Fac parte din moşia răposatei mele mame. Acolo m-am născut. Toată viaţa mi-am
petrecut-o lîngă lacul ăsta. li ştiu şi cel mai mic ostrov!
TRIGORIN: E frumos aici la voi. (Văzlni pescăruşul.) Ce-i asta?
NINA: Ufl pescăruş L-a împuşcat Konstantin Gavrilîci.
TRIGORIN: Frumoasă pasăre. Zău că nu-mi vine să plec. încearcă şi o convinge pe Irina
Nikolaevna să mai rămînă. (Notează ceva în carnet.)
NINA: Ce scrii?
TRIGORIN: Nimic important. îmi notez ceva... Mi-a trecut prin gînd un subiect. (Ascunzînd
carnetul.) Un subiect pentru o scurtă povestire: pe malul unui lac trăieşte din copilărie o fată
tînără, aşa, ca dumneata. Iubeşte lacul ca un pescăruş şi e fericită şi liberă ca şi el. Dar vine
din
întâmplare un om, o vede şi, aşa, din lipsă de altceva, o nimiceşte ca pe acest pescăruş.
(Pauză.) (La fereastră se arată Arkiiina.)
ARKADINA: Boris Alexeevici, unde eşti? TRIGORIN: Vin numaidecît. (Pleacă,
uitlndu-se mereu la Nina. Către Arkadina, care a rămas la fereastră.) Ce e? ARKADINA:
Nu mai plecăm!
(Trigorin intră in casă.)
NINA (se apropie de rampă; după clteva clipe de gîndire): Visez!
Cortina
ACTUL AL TREILEA
Sufrageria din casa lui Sorin. In dreapta şi în stingă, uşi. Un bufet. Un dulap cu medicamente.
în mijlocul odăii, o masă. Geamantane şi cutii de voiaj pregătite pentru plecare. Trigorin ia
dejunul. Masa stă lîngă el.
MA.ŞA: Toate astea ţi le povestesc dumitale, pentru că «şti scriitor. Ai putea să le
foloseşti.Ţi-o spun cinstit. Dacă s-ar fi rănit serios, n-aş mai fi trăit nici o clipă. Şi, totuşi, sînt
curajoasă. Uite, m-am hotărît să smulg din inimă iubirea asta, s-o smulg din rădăcină!
TRIGORIN: Şi în ce fel?
