Download Asne Seierstad - Anticarul Din Kabul PDF

TitleAsne Seierstad - Anticarul Din Kabul
File Size5.5 MB
Total Pages276
Document Text Contents
Page 138

Anticarul din Kabul 141

cântă cât îi ţin vocile. Mansur şi-a adus comoara cu el, o casetă
occidentală, Muzică pop din anii ’80. „Ce este dragostea? Iubito,
nu mă mai face să sulăr”, răsună în dimineaţa rece. înainte de a fi
mers o jumătate de oră cu maşina, Mansur mâncase primul pachet
cu biscuiţi şi băuse două cutii de Coca-Cola. Se simte liber. Vrea
să chiuie şi să strige, şi-şi lipeşte capul de geamul maşinii.
„Uuuuuu! Aliiii! Aii! Iată-mă, vin!”

Trec prin locuri pe care nu le-a mai văzut până acum. Imediat,
la nord de Kabul se află câmpia Shomali, una dintre zonele cele
mai distruse din Afganistan, din pricina războiului civil. Aici
bombele aruncate din avioanele americane B-52 au zguduit
pământul doar cu câteva luni în urmă. „Ce frumos!” strigă Mansur.
Şi de la distanţă câmpia este frumoasă, în ciuda peisajului compus
doar din munţii atotputernici Hindu Kush, acoperiţi cu zăpadă,
care se înalţă cu mândrie către cer. Hindu Kush înseamnă
„ucigaşul Hindu”. Mii de soldaţi indieni au îngheţat şi au murit în
aceste lanţuri muntoase, în timpul atacurilor militare ce îşi aveau
ca ţintă finală Kabulul.

Când intri pe platou, urmele războiului sunt evidente. Spre
deosebire de soldaţii indieni, Hindu Kush nu au oprit bombar­
dierele B-52. Multe dintre taberele bombardate ale talibanilor nu
au fost încă curăţate. Adăposturile lor au fost transformate în
cratere largi sau au fost răspândite prin zonă, fiind aruncate în
aer, atunci când bombele au lovit solul. Un pat de fier răsturnat,
unde un taliban probabil a fost împuşcat în somn, privit din stradă,
aminteşte de un schelet. O saltea ciuruită de gloanţe e prezentă în
apropiere.

Taberele au fost prădate în marea lor majoritate. în primele
ore de după retragerea talibanilor, populaţia din zonă se şi afla
acolo, furând chiuvetele soldaţilor, lămpile cu gaz, covoarele şi
saltelele. Sărăcia a făcut inevitabilă şi prădarea cadavrelor. Nimeni
nu a plâns după trupurile moarte de lângă şosea sau din nisip. Ba

Page 139

142 Âsne Seierstad

dimpotrivă, localnicii au disecat multe dintre ele: ochi scoşi, piele
jupuită, părţi ale trupurilor tăiate sau ciopârţite în bucăţi. Asta a
fost răzbunarea pentru faptul că talibanii au terorizat ani de zile
oamenii din câmpia Shomali.

Timp de cinci ani neîntrerupţi, câmpia a constituit linia frontului
dintre talibani şi oamenii lui Massoud din Alianţa Nordică, iar
suveranitatea câmpiei a fost schimbată de şase ori. Pentru că frontul
se alia în permanentă schimbare, populaţia trebuia să se retragă,
fie în nord, spre valea Panshir ori în sud, spre Kabul. Localnicii
erau în majoritate tadjici şi oricine se muta în această zonă putea
suferi de pe urma procesului de purificare etnică a talibanilor.
înainte ca talibanii să se retragă, au otrăvit fântânile şi au aruncat
în aer conductele şi barajele, vitale pentru câmpia uscată, care
înainte de război asiguraseră proviziile de grâne ale Kabulului.

Mansur priveşte îndelung şi în linişte satele îngrozitoare prin
care trec. Multe dintre ele sunt ruine şi îşi fac apariţia în peisaj
precum scheleţii. Talibanii au ras sistematic multe sate când au
încercat să supună ultima parte rămasă liberă din ţară, cea de-a
zecea parte care le lipsea: valea Panshir, munţii Hindu Kush şi
zonele deşertice de la graniţa cu Tadjikistan. Talibanii ar fi putut
să evite să se petreacă evenimentul din 11 septembrie şi omenirii
ar fi început să-i pese de Afganistan.

Maşina lor lasă în urmă rămăşiţele tancurilor răsturnate,
vehiculelor militare distruse şi bucăţi de metal al căror scop Mansur
consideră că nu este altul decât acela de a zace împrăştiate. Un
bărbat singuratic merge în urma unui plug. La mijlocul traseului
său se află un tanc mare. îl ocoleşte cu grijă - este prea greu să-l
muţi din loc.

Maşina rulează rapid peste gropile din şosea. Mansur încearcă
să localizeze satul mamei lui. Nu a mai fost acolo de când avea
cinci sau şase ani. Degetul lui arată constant spre mai multe ruine.
Acolo! Şi acolo! Dar nici un sat nu se distinge de celălalt prin

Page 275

278 Âsne Seierstad

camere şi nu i se permite niciodată să iasă singură din casă. O
speranţă mică, timidă, legată de un mariaj - şi eliberarea de viaţa
ei nefericită - a eşuat în perioada în care Seierstad a locuit în
familia Khan.

„E inteligentă, o fată tânără foarte capabilă, care îşi pierde
încrederea în sine”, spune Seierstad. „Nu există nici o modalitate
prin care ea să-şi folosească resursele, ca să facă ceva cu viaţa ei,
să muncească şi să-i instruiască pe alţii sau să-şi continue chiar
ea studiile. Un lucru cumplit. Am avut momentele mele de intimi­
tate cu ea, când fata plângea, iar eu plângeam alături de ea.”

Lui Seierstad i s-a spus că femeile afgane nu cunoşteau o viaţă
mai bună şi că erau fericite cu cea pe care o aveau. Petrecându-şi
timpul alături de Leila, mama ei, Bibi Gul, şi cele două soţii ale
lui Khan, Sharifa şi Sonia, s-a convins de altceva, chiar dacă nu
crede că va mai trăi ca să vadă nişte schimbări.

„Talibanii plecaseră de doi ani de zile şi nu se schimbase
nimic”, spune Seierstad. „Doi ani nu înseamnă nimic. In
societatea noastră, lucrurile se schimbă rapid, dar asta pentru că
noi avem deja bazele... Schimbările radicale ar însemna o
revoluţie pentru ei.”

Şcolarizarea, spune Seierstad, este singura modalitate care va
produce schimbarea, cât de târziu, în viitor. Pentru a ajuta la
implementarea învăţământului, ea donează încasări din vânzarea
acestei cărţi, în valoare de 300.000 de dolari, Comitetului Norvegian
din Afganistan, care susţine iniţiativele legate de educaţie şi
serviciile medicale din ţară.

Oricum, şi-a adaptat permanent propria ei viaţă la experienţele
din mijlocul familiei. Cât a trăit în casa lui Sultan Khan, a hotărât
să poarte costumul tradiţional burka şi să nu facă nimic din ceea
ce ei nu făceau. A dus viaţa unei femei afgane şi s-a trezit
dorindu-şi, dar fără succes, să aibă o bicicletă sau să înoate, ori să
hoinărească de colo-colo după propria-i voinţă.

Page 276

Anticarul din Kabul 279

„M-am schimbat, în sensul că sunt conştientă de propria mea
libertate”, adaugă Seierstad. „Şi de asemenea, am văzut atât de
multă nefericire în jurul meu. De aceea am donat Afganistanului
din banii pe carte. Nu e vorba de un gest care mă face să mă simt
bine, dar mă face un pic mai fericită, acum că sute de băieţi şi fete
merg la şcoală datorită cărţii mele. Mulţi bebeluşi sunt salvaţi,
pentru că eu sprijin financiar asistentele şi surorile medicale, care
au nevoie de aceşti bani, întrucât rata natalităţii este foarte ridicată.
Aşa că m-am schimbat, în sensul că sunt mai preocupată de ceea
ce se întâmplă în jurul meu.”

„Toţi facem parte din lumea asta. Am toată libertatea din lume
şi ar trebui să o apreciez, dar asta, de asemenea, îmi dă responsa­
bilitatea de a-i ajuta pe aceia care nu o au. Nu încerc să fiu o
misionară sau să spun că fiecare ar trebui să doneze bani, dar eu
am această responsabilitate.”

Articolul integral al lui Regis Behe despre Âsne Seierstad şi
Anticarul din Kabul a apărut iniţial în Pittsburgh
Tribune-Review, pe 9 noiembrie 2003.

Similer Documents