Download G. W. F. Hegel - Fenomenologia spiritului PDF

TitleG. W. F. Hegel - Fenomenologia spiritului
File Size873.4 KB
Total Pages157
Document Text Contents
Page 1

G.W.F. HEGEL

FENOMENOLOGIA
SPIRITULUI
-ClUJ-
FIL1ALA
Traducere de
VIRGIL BOGDAN
"819092T*
BIBLIOTECA JUD:'| EANÂ
„OCTAVIAN GOGA"
CLUJ
EDITURA IRI
Bucureşti, 2000
Coperta: VENIAMIN & VENIAMIN

) Toate drepturile rezervate EDITURII IRI
ISBN 973-96348-7-7

CUPRINS
Prefaţă: Despre cunoaşterea ştiinţifică
Elementul adevărului este conceptul şi înfăţişarea sa
adevărată este sistemul ştiinţific. — Punctul de vedere
actual al spiritului. — Principiul nu este împlinirea;
contra formalismului. — Absolutul este subiect; şi ce este
acesta. — Element al cunoaşterii. — Ridicarea în acesta
este fenomenologia spiritului. — Transformare a
reprezentantului şi cunoscutului în gând; şi a acestuia în
concept. — în ce măsură fenomenologia spiritului este
negativă, adică conţine falsul. — Adevăr istoric şi
matematic. — Natura adevărului filozofic şi metoda sa;
''contra formalismului care schematizează. — Cerinţă în
studiul filozofiei. — Gândirea care rezonează în
comportarea sa negativă; în cea pozitivă; subiectul ei. —
Filozofarea naturală ca sănătos simţ-comun şi ca
genialitate. — încheiere, raport al autorului faţă de public
Introducere
A. CONŞTIINŢA
I. Certitudinea sensibilă, adică Aceasta şi Părerea
Il.Percepţia, adică Lucrul şi Iluzia
III. Forţă şi intelect, fenomen şi lumea suprasensibilă

B. CONŞTIINŢA-DE-SINE
IV. Adevărul certitudinii de sine
A. Independenţa şi dependenţa conştiinţei-de-sine; stăpânire şi
servitute
B. Libertatea conştiinţei-de-sine; stoicism, scepticism şi
conştiinţă nefericită
C. (AA) RAŢIUNEA
V. Certitudine şi adevăr al raţiunii
A. Raţiunea observatoare
a. Observarea naturii
Descrierea în general. Caractere. Legi.

Page 2

Observarea organicului
a. Raportul acestuia faţă de anorganic, p.Teleologie.
Y-Interior şi exterior, aa. Interiorul. Legi ale momentelor sale pure,
ale sensibilităţii etc. Interiorul şi exteriorul său. pp. Interiorul şi
exteriorul ca formă. yy. Exteriorul însuşi ca interior şi exterior,
adică ideea organicului transpusă asupra anorganicului.
Organicul sub acest aspect; genul, speţa şi individualitatea sa
b. Observarea conştiinţei-de-sine în puritatea ei şi în
raportul ei faţă de realitatea exterioară. Legi logice şi psihologice
c. în raportul ei faţă de realitatea sa nemijlocită. Fizionomie
şi ştiinţa craniului
B. Realizarea conştiinţei-de-sine raţionale prin ea însăşi
a. Plăcerea şi necesitatea
b. Legea inimii şi nebunia prezumţiei
c. Virtutea şi cursul lumii
C. Individualitatea care îşi este în şi pentru sine reală
a. Domeniul animal al spiritului şi înşelarea,
adică faptul-însuşi
b. Raţiunea care dă legea
c. Raţiunea care examinează legea
(BB) SPIRITUL
VI. Spiritul
A. Spiritul adevărat, lumea etică
a. Lumea etică, legea umană şi divină, bărbatul şi femeia
b. Acţiunea etică, cunoaşterea umană şi divină, vina şi soarta
c. Starea de drept
B. Spiritul înstrăinat de sine, cultura
I. Lumea spiritului înstrăinat de sine
a. Cultura şi domeniul ei al realităţii
b. Credinţa şi intelecţia pură
II. Iluminismul
a. Lupta iluminismului cu superstiţia
b. Adevărul iluminismului
III. Libertatea absolută şi teroarea
C. Spiritul cert de el însuşi; moralitatea
a. Concepţia morală despre lume
b. Prefacerea (Die Verstellung)
c.Cugetul moral, sufletul frumos,răul şi iertarea lui
(CC) RELIGIA
VII. Religia
A. Religia naturală
a. Esenţa luminoasă
b. Planta şi animalul
c. Meşterul
B. Religia artei
a. Opera de artă abstractă
b. Opera de artă vie
c. Opera de artă spirituală
C. Religia revelată
(DD) CUNOAŞTEREA ABSOLUTĂ
VIII. Cunoaşterea absolută

PREFAŢĂ
[I.l.] O lămurire, ca aceea dată de obicei unei scrieri într-o prefaţă
— despre scopul pe care autorul şi 1-a propus în ea, ca şi despre
prilejurile care i-au dat naştere şi despre raportul în care autorul crede
că ea stă faţă de alte tratări anterioare sau contemporane ale aceluiaşi
obiect —, pare, dacă este vorba de o scriere filozofică, nu numai de
prisos, dar prin natura însăşi a lucrului chiar nepotrivită şi contrară
scopului urmărit. Căci felul în care şi ceea ce se poate spune despre
filozofie într-o prefaţă — de exemplu o indicare istorică a tendinţei şi

Page 78

afectată încă de o opoziţie; nu s-a ivit încă imuabilul în şi pentru sine.
Ceea ce a rezultat aici este doar faptul că pentru conştiinţă, care este
obiectul nostru, determinările de mai sus apar ca privind imuabilul.
Din acest motiv conştiinţa imuabilă păstrează şi ea în însăşi
configurarea sa caracterul şi structura de bază ale scindării şi fiinţării-
pentru-sine faţă de conştiinţa singulară. Este deci pentru aceasta din
urmă în genere o întâmplare că imuabilul primeşte figura singularităţii;
170 tot aşa după cum ea doar se găseşte opusă lui şi are deci acest raport
prin natură; în sfârşit, faptul că ea se găseşte în ei îi apare anume
conştiinţei singulare ca produs în parte prin ea însăşi, adică având loc
deoarece ea însăşi este singulară; dar o parte a acestei unităţi îi apare ca
aparţinând imuabilului, atât în ce priveşte originea, cât şi în ce priveşte
faptul ca ea este: şi opoziţia rămâne în această unitate însăşi. De fapt,
prin aceea că imuabilul a căpătat o figură, momentul transcendentului
128
nu numai că a rămas, ci mai degrabă s-a întărit; căci dacă, datorită
figurii realităţii singulare, el pare a fi, pe de o parte, adus anume mai
aproape, el este acum pentru conştiinţă ca un Unu sensibil, opac, cu
întreaga rigiditate a unui real; speranţa de a se uni cu el trebuie să
rămână speranţă, adică fără împlinire şi actualitate; căci între speranţă
şi împlinire stă tocmai contingenţa absolută, adică indiferenţa ce nu
poate fi mişcată, rezidând în figura însăşi care întemeiază speranţa. Prin
natura Unului care are existenţă, prin realitatea pe care el a îmbrăcat-o,
se întâmplă în mod necesar că el a dispărut în timp şi a fost departe în
spaţiu şi că rămâne în mod absolut departe.
[y] Dacă la început conceptul simplu al conştiinţei scindate se
determina în sensul că ea tindea la suprimarea sa ca singulară şi tindea
să devină conştiinţă imuabilă, străduinţa ei este acum determinată în
sensul că conştiinţa singulară suprimă mai curând relaţia ei faţă de
imuabilul pur, neconfigurat, şi că îşi dă doar relaţia faţă de imuabilul
care a căpătat figură. Căci pentru ea unirea conştiinţei singulare cu
imuabilul este acum esenţă şi obiect, aşa după cum în concept doar
imuabilul abstract, lipsit de formă, era obiectul esenţial; şi relaţia acestei
scindări absolute a conceptului este acum tocmai aceea de la care
conştiinţa trebuie să-şi întoarcă privirea. Raportul mai întâi exterior faţă
de imuabilul configurat ca fiind un real străin, conştiinţa trebuie însă
să-1 ridice la unificarea absolută.
Mişcarea în care conştiinţa neesenţială se străduieşte să ajungă la
această unificare este ea însăşi tripla mişcare, după tripla relaţie pe care
conştiinţa singulară o va avea faţă de transcendentul ei configurat; o
dată ca conştiinţă pură, apoi ca o esenţă singulară, comportându-se faţă
de realitate ca dorinţă şi muncă; şi în al treilea rând ca conştiinţă a
fiinţei sale pentru sine. — Trebuie să vedem cum în acea relaţie
generală sunt date şi se determină aceste trei moduri ale fiinţei ei.
[y. 1] Considerând deci mai întâi conştiinţa ca conştiinţă pură,
imuabilul configurat pare, întrucât el este pentru conştiinţa pură, a fi
pus aşa cum el este în şi pentru sine. Numai că, aşa cum a fost amintit
mai sus, felul în care imuabilul este în şi pentru sine nu s-a constituit
încă. Că el ar fi în conştiinţă, aşa cum el este în şi pentru sine, aceasta
ar trebuie mai degrabă să plece de la imuabilul însuşi decât de la
conştiinţă; astfel însă, prezenţa lui aici este dată doar unilateral, prin
129
171

.4
B. CONŞTIINŢA-DE-SINE

conştiinţă, şi tocmai de aceea ea nu e o prezenţă perfectă şi adevărată,
ci o prezenţă ce rămâne îngreuiată cu o imperfecţie, adică cu o opoziţie.

Similer Documents