Download Mic tratat de scriitură modală PDF

TitleMic tratat de scriitură modală
File Size724.1 KB
Total Pages44
Table of Contents
                            © 2014. Casa de Editură GRAFOART
CUPRINS
Cuvânt înainte 7
Introducere 11
Capitolul I. Omofonia 16
Modalismul şi tonalitatea 16
Elemente acordice specifice structurilor modale 67
Armoniile de cvarte 68
Armoniile de cvinte 75
Armoniile de secunde 80
Acorduri construite pe alte intervale 89
Blocurile verticale libere 92
Aspecte specifice armoniei modale 95
Acorduri cu note adăugate 96
Funcţionalismul treptelor, relaţiile între ele 96
Cadenţe 100
Alternanţa acordurilor 103
Modulaţia şi sistemul modal 109
Consonanţa şi disonanţa acordurilor în modal 114
Ethosul modurilor 116
Capitolul II. Polifonia 122
Probleme fundamentale în polifonia modală 124
Planul melodic-orizontal 124
Planul armonic-vertical 134
Polifonia de panglică 145
Polifonia imitativă 151
Procedee tehnice polifonice şi forme contrapunctice specifice  în care se utilizează imitaţia 175
Polifonia nonimitativă – linearismul abstract 182
Polifonia cu elemente de organizare serială 186
Polifonia cu organizarea structurilor verticale şi polifonia „pură” 188
Consideraţiuni finale privind polifonia modală 191
Capitolul III. Eterofonia 193
Eterofonia simplă (propriu-zisă) 201
Eterofonia de fascicul 206
Eterofonizarea vocilor în scriiturile omofone şi polifonice 213
Capitolul IV. Procedee complexe de travaliu muzical specifice.  Elemente formale caracteristice muzicii modale 216
Anexe - 12 teme de lucru din colecţia 200 Cântece şi doine  culese de Gh. Ciobanu şi V. Nicolescu 255
Bibliografie 261
Rezumat în limba engleză 263
Rezumat în limba franceză 268
Cuvintele pe care le scria George Enescu în 1928 dovedesc deosebita calitate umană şi muzicală a marelui creator român; modest, lucid, inteligent, el apreciază cu fineţe şi exactitate importanţa folclorului autohton pentru dezvoltarea componisticii ro...
Dan Buciu, 2014
INTRODUCERE
		Blocurile verticale libere
		Probleme fundamentale în polifonia modală
			Planul melodic-orizontal
	English version by CONSTANTIN STIHI-BOOS
	RÉSUMÉ
Version française par CONSTANTIN STIHI-BOOS
                        
Document Text Contents
Page 1

DAN BUCIU


MIC TRATAT DE SCRIITURĂ MODALĂ

Page 2

© 2014. Casa de Editură GRAFOART
Toate drepturile rezervate pentru prezenta ediţie.



Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României
BUCIU, DAN

Elemente de scriitură modală / Dan Buciu ; editor: Matei Bănică. –
Bucureşti : Grafoart, 2013

ISBN 978-606-8486-58-1

I. Bănică, Matei (ed.)

78.01

EDITURA MUZICALĂ GRAFOART
Bucureşti, str. Braşov nr. 20


LIBRĂRIA MUZICALĂ G. ENESCU

Bucureşti, piaţa Sfinţii Voievozi nr. 1


TEL.: 0747 236 278 (07-GRAFOART); 021 315 07 12
E-MAIL: [email protected]

COMENZI ON-LINE: www.LIBRARIAMUZICALA.ro

Page 22

Polifonia de panglică

Acest tip de polifonie este de fapt principala modalitate prin care s-a
exprimat la începuturile sale conceptul polifonic. Îl întâlnim în practica
iniţială polifonică europeană de acum un mileniu, îl mai întâlnim sporadic
şi în anumite culturi folclorice şi îl putem încă întâlni în simplista practică
(uneori spontană) a cântatului în terţe şi/sau sexte paralele (de fapt un
amestec eterogen conceptual, instinctiv de cele mai multe ori, între
polifonia de panglică şi omofonia tonal-funcţională).

În ce constă de fapt acest tip de scriitură: în însoţirea unui cantus
firmus cu una sau mai multe melodii „gemene“, melodii obţinute prin
urmărirea melodiei principale de la început până la sfârşit, pe baza unui
singur interval (vezi exemplele 97, 98).

Această practică veche a polifoniei „primitive” (organum) a constat în
însoţirea unui cantus firmus prin octave, cvarte şi cvinte paralele (diaphonia),
pentru ca ceva mai târziu să fie perfecţionată prin tehnica faux-bourdon-ului
şi gymelului (însoţirea melodiei prin sexte, cvarte şi terţe paralele). Este
drept, această tehnică nu a rezistat prea mult datorită monotoniei pe care o
produce, totuşi frânturi, fragmente de polifonie de panglică vom întâlni în
toate epocile muzicale ulterioare.

Privită cu „ochii“ secolului XX, polifonia de panglică nu credem că
mai poate constitui obiectul unei atenţii speciale, că mai poate rezista ca
procedeu în sine pe parcursul unei piese muzicale. Sărăcia mijloacelor
presupuse (de fapt unul singur, însoţirea melodiei principale cu planuri
subordonate, aflate la o distanţă constantă) nu dă suficientă consistenţă
acestui tip de polifonie. Totuşi negarea ei ar conduce către eliminarea unui
posibil efect, efect ce ar putea, în anumite condiţii, să aibă un deosebit de
mare randament. Momentele de polifonie de panglică nu vor fi prea
extinse, ele fiind tratate numai ca situaţii speciale, drept efecte (despre
problema efectelor am amintit deja). În această ipostază însă polifonia de
panglică poate crea sonorităţi speciale, aparte, care integrate şi plasate
corect, logic, într-un loc muzical necesar, să dea randamente superioare.

Cât priveşte intervalul (şi intervalele) la care se va aduce planul
secund (sau planurile secundare), aici se creează câteva probleme specifice,

– 145 –

Page 23

care vor permite o mai bună inteligibilitate a planului melodic, altele care
vor defavoriza melodia, ajungând în cazuri extreme pur şi simplu la
disoluţia acesteia. Ar fi greu, chiar imposibil, de tratat toate situaţiile
plauzibile; se poate face însă o orientare destul de precisă pe baza
intervalelor conţinute de acorduri: spre exemplu acordurile de terţe vor
permite o urmărire mai precisă a liniei melodice (vezi exemplul 100 fără
vocea gravă – succesiunea de sextacorduri).

În timp ce acordurile de cvarte perfecte şi mai ales cele de cvinte
perfecte vor îngreuna perceperea exactă a reliefurilor melodice, situaţia „se
înrăutăţeşte” în cazul utilizării acordurilor de secunde care distrug practic
planul melodic, totul având aspectul doar al unui fascicol sonor în care
melodia iniţială nu mai trăieşte decât prin ideea direcţională (sens
ascendent, descendent, evoluţie prin mers treptat sau prin salt):

Ex. 103


Şi aici acordurile constituite cu alte disonanţe produc într-o măsură

mai mică sau mai mare o dizolvare a planului melodic, în funcţie de
asprimea generală mai mare sau mai mică a disonanţelor. Se pot imagina
tot felul de combinaţii verticale care vor prezenta „trepte” posibile în
sensul inteligibilităţii mai mult sau mai puţin pronunţate a planului
orizontal de bază. Dacă ne gândim şi la blocurile verticale libere, gama
acestor situaţii este foarte largă, diversă şi cu efecte sonore de asemenea
foarte diferite.

Deşi reprezintă în principiu un aspect puţin semnificativ al scriiturii
polifonice, tehnica polifoniei de panglică nu trebuie neglijată, ea putând
oferi în situaţii speciale sonorităţi deosebite, inedite, care exploatate cu
abilitate pot furniza efecte sonore remarcabile. Trebuie însă avută în
permanenţă ideea că sonorităţile acestea nu sunt prea „rezistente”,
utilizarea lor fiind de obicei de durată relativ scurtă. Se vor putea însă crea

– 150 –

Page 43

moments de conjonction et de disjonction) on passe à l’étude pratique des
deux moments fondamentaux de l’écriture hetérophonique: celui de
l’intersection, de la superposition des plans mélodiques (ex. 140-141) et
celui de la dispersion, de la disjonction des plans mélodiques (ex. 142-143).
Ensuite, on essaie de faire une classification des types de l’écriture
hetérophonique: hétérophonie simple, proprement-dite (où l’intersection
se produit à l'unisson ou à l’octave, tandis que la dispersion s’accomplit
par la disjonction de deux ou quelques plans mélodiques) et hétérophonie
de fascicle (ou les deux moments sont réalisés en partant d’un «fascicle
musical» harmonique, polyphonique ou même hétérophonique et non d'un
simple plan mélodique, voir ex. 145). Ce concept évolué (dont l’utilisation
reste cependant rare) est considéré et vu à travers l’homophonie (ex. 146),
la polyphonie (ex. 147) ou l’hétérophonie (ex. 148) structurale du fasciole
sonore. Un autre problème, non dénué d’intérêt lui-aussi, est celui de la
technique qu'on doit employer pour réaliser l'hétérophonie des voix dans
les écritures homophonique et polyphonique (ex. 149).

Le Ve chapitre est celui d’une synthèse, visant les procédés,
complexes et spécifiques de développement musical, qui emploient les
éléments formels propres à la musique modale. Ici y sont présentés, tour à
tour, une série d’éléments importants, qu’on utilise dans les divers types
d’écriture modale: la technique de l’ison-bourdon (pédale) connue de
longue date déjà dans la pratique populaire de beaucoup de cultures
anciennes et illustrée par des instruments largement répandus (comme, par
ex., la cornemuse); elle y est employée soit par des pédales proprement
dites soit par des pédales figurées ou par des basses obstinées et l’ostinato
proprement dit; les éléments chromatiques modaux spécifiques dans les
chants populaires roumains se montrent sous la forme de sons naturels et
altérés qui – en rapport avec l’élément diatonique contenu dans le mode
respectif – ne se trouvent dans une opposition directe, comme dans le
système chromatique fonctionnel, mais s’y délimitent, par l’entremise de
plusieurs sons «séparateurs», de sorte qu’on obtient habituellement des
«zones mélodiques» dans lesquelles on trouve le son naturel et des autres
ou au contraire, on rencontre le son altéré et c’est bien à cause de cela que
les ethnomusicologues roumains les ont appelés «degrés mobiles» (voir, à
cet effet, la mélodie de l’ex. 79 où ré naturel alterne avec ré dièse et fa
naturel avec fa dièse); la polymodalité (élément déjà copieusement exploité
dans la musique universelle moderne, tout comme la polyrythmie et la
polymétrie); les mesures alternative (qui sont devenues, elles aussi, une

Page 44

vraie «monnaie courante» de la musique d’aujourd’hui); l’écriture
monodique (ou la monodie dite «timbrée»), qui est un élément de grande
valeur de la musique moderne (rappelons-nous en seulement le Prélude à
l’unisson justement célèbre, de la Suite No. 1 pour orchestre en ut majeur op. 9
par George Enesco). On présent aussi le monde des « modes artificielles »,
modes qui n’appartiens pas a de cultures traditionnelles (folklorique au
religieuse) et sont construites par les compositeurs eux-mêmes. On y fait
mention succinctement aussi des problèmes soulevés par l'écriture
instrumentale ou par les sonorités spécifiques qu’on peut obtenir d'un
ensemble choral. En conclusion, on fait la revue des types formels les plus
importants qu’on emploie dans les écritures modales homophonique,
polyphonique, hétérophonique ou «combinée» (ici on en inclut les
variations, strictes ou libres, les formes comprenant un développement –
toutefois dans une mesure moindre – la suite, le madrigal, les nouvelles
fermes «ouvertes» ou libres etc.) et l’on montre aux lecteurs qu’ils
possèdent toute la liberté d’accomplir eux-mêmes de nouvelles
investigations dans ce domaine. D’ailleurs, l’auteur lui-même ne s’est pas
du tout proposé d’offrir des «résolutions» à tous les problèmes soulevés
par l’écriture modale, mais seulement de faire connaître à ceux qui désirent
se familiariser avec cet intéressant et précieux domaine, l’alphabet de ce
type de musique et de permettre de cette façon, que chacun d’entre eux
puisse y suivre désormais sa propre voie. Ce précis n’est donc qu’un guide
pratique pour les premiers pas qu’on fait afin de connaître une nouvelle
technique du langage musical; après, les problèmes d’ordre supérieur
soulevés par les demandes de la composition, devront être résolues, d’une
manière différenciée, par ceux qui veulent approfondir les éléments de cet
univers sonore si inédit, fascinant et pratiquement si illimité, qu’est le
système modal.

A la fin, aux côtés de la bibliographie, on peut trouver aussi
quelques mélodies populaires roumaines, qui peuvent servir de point de
départ pour accomplir des exercices pratiques visant l’application directe
de tous les procédés dont on trouve l’exposition dans les chapitres de ce
livre. Bien entendu, ces exercices peuvent être réalisés aussi en partant
d’autres mélodies (populaires ou originales), qui devront cependant
comprendre toutes les caractéristiques modales nécessaires.

Version française par CONSTANTIN STIHI-BOOS

Similer Documents