Document Text Contents
Page 44
― să usurezi povara mortilor... da, i se părea că acum întelege ce înseamna
asta... A te chinui, din pricina lor, e ca si cum i-ai jigni. Un rau pe care li-1 faci
fără să vrei! Mortii nu le fac morala celor vii; ei nu le mai cer acestora să le
aplice categoriile lor morale...
Si Kikuji mai contempla o data portretul doamnei Ota, asezat acolo, lîngă
florile aranjate pe tokonoma...
Fumiko se întoarse în salon, aducînd tava cu ceai: doua cesti de portelan,
una rosie si cealalta neagra.
Puse în fata lui ceasca neagra, cu ceai verde, bancha*. Kikuji ridica ceasca
pentru a se uita la marca imprimata pe fundul ei.
― De cine este! întreba el fără vreo alta introducere.
― De Ryonyu, dacă nu mă însel.
― Si cea rosie tot de el
― Asa cred.
― Sînt deci pereche, presupuse Kikuji îndreptîndu-si privirea spre ceasca
rosie din fata lui Fumiko.
Erau doua cesti minunate ca forma si ca marime, foarte indicate pentru a
degusta din ele bancha, dar care lui Kikuji îi rascolira gînduri mai putin
placute.
Cînd tatal său venea la doamna Ota, dupa moartea sotului ei, nu se
foloseau oare amîndoi de ele, cea neagra pentru tatal lui Kikuji, iar cea rosie
pentru doamna Ota. Un serviciu pentru doi îndragostiti... Poate că le luasera
cu ei si în calatorie, întrucît Ryonyu nu era de o valoare care să interzica
asemenea întrebuintare... si dacă lucrurile se întîmplasera asa, Fumiko
trebuie să o stie neaparat: el avea deci motive să se mire că fata alesese
tocmai aceste cesti pentru ei doi. Asta putea să fie o aluzie de prost gust.
Dar cum putea crede că ea facuse asa ceva cu ironie sau din viclenie. Nu,
totul trebuia pus pe seama sentimentalismului ei candid de fata tînara. A ei
emotii careia nici el însusi nu-i ramînea strain, e adevărat.
Obositi cum erau amîndoi din pricina mîhnirii, le era desigur greu să se apere
împotriva unor astfel de accese de sentimentalism; dar tocmai de aceea,
aceasta pereche de cesti capata o greutate de simbol, unindu-i profund în
doliul ce le era comun.
Fumiko cunoatea foarte bine legaturile pe care le avusese tatal lui Kikuji cu
mama ei, si apoi Kikuji însusi tot cu ea, pe deasupra, stia cum murise mama
sa. Iar ei îsi luasera amîndoi sarcina, ca niste complici, să disimuleze sinuci-
derea, lucru ce-i lega si mai mult, în taina.
1 Ceai de calitate inferioara, obisnuit.
În timp ce Fumiko se dusese dincolo să pregateasca ceaiul, probabil că
plînsese; avea cum ochii înrositi.
― Cred că am facut bine c-am venit să te văd astazi,zise Kikuji. Ceea ce
spuneai adineauri demonstreaza poate că între cei morti si cei ce le
supravietuiesc nu poate să fie vorba de a da sau de a primi iertarea, nici
altceva de genul acesta, în ceea ce mă priveste, totusi, vreau să mă consider
Page 86
el retinuse, printre altele, numele casei de comert unde lucra ea, dar
omisese să-i ceara adresa unde locuia. De altfel, cum era să se gîndeasca la
asta, cînd avea sentimentul că ea nu putea să fie în alta parte decît acolo
unde se afla el însusi.
Cînd pleca de la birou, Kikuji porni să caute casa unde ea închinase o
camera, si sfîrsi prin a o gasi. Era în spatele parcului Ueno.
Fumiko nu era acolo.
O fetita de vreo doisprezece-treisprezece ani, în uniforma de elevă si care
de buna seama tocmai se întorsese de la scoala, se ivise o clipa în prag, apoi
disparuse în interior imediat dupa ce el îi pusese întrebarea.
― Domnisoara Ota e plecata de azi-dimineasa, îi raspunse fetita, revenind
din casă. A spus că se duce într-o calatorie cu o prietena.
― În calatorie! se mira Kikuji. S-a dus într-o calatorie! Azi-dimineata. La ce
ora a plecat. N-a lasat vorba unde se duce.
Fetita disparu din nou ca să întrebe, dar de asta data nu se mai întoarse
pîna la el. Dinauntru, îi striga:
― Nu stiu ... Mama nu-i acasă.
Desigur, fetita asta la care el remarca sprîncenele subtiri si îndepartate se
speriase de înfatisarea lui.
Se întoarse în strada si porni înapoi. Ar fi vrut să stie macar care era
fereastra camerei unde locuia Fumiko. Casa avea un etaj si părea
confortabila, cu o gradinita în fata. Moartea e atît de aproape de noi! Asa-i
spusese Fumiko. Kikuji se simti ca înclestat cu picioarele în pamînt cînd îsi
aduse aminte aceasta fraza.
Scoase batista si-si sterse fata. Avea senzatia că nu-i mai curge nici o
picatura de sînge prin vine si începu să-si frece tare fruntea si obrajii. Cînd se
uita la ea, batista îi era uda de pete negricioase de sudoare. Tremurînd, simti
cum un fior rece îi trecu prin sira spinarii.
― N-are nici un motiv să moara... îsi zise el. N-are nici un motiv.
Nu, n-avea nici un motiv să moara! Fumiko, care-i reînviase pofta de a trai!
Fumiko, care-1 readusese la viata!
Dar, docilitatea ei desăvîrsita din seara din ajun, da, acea supunere totala
pe care i-o aratase ea, nu era oare dictata numai de moarte.
Sau poate, ca si mama ei, se va fi socotit nemarginit de pacatoasă prin
însăsi supunerea de care daduse dovada. Numai Kurimoto traieste! izbucni
Kikuji, scuipînd fiecare cuvînt ca pe o otravă aruncata în fata unui dusman
invizibil. Si grabi pasul spre umbra parcului din apropiere.
Cuprins
CARTEA ÎNTÎI
Senbazuru sau Pasările albe./5
CARTEA A DOUA
Asfintit de soare deasupra padurii/37
CARTEA A TREIA
Vasul de shino/59
― să usurezi povara mortilor... da, i se părea că acum întelege ce înseamna
asta... A te chinui, din pricina lor, e ca si cum i-ai jigni. Un rau pe care li-1 faci
fără să vrei! Mortii nu le fac morala celor vii; ei nu le mai cer acestora să le
aplice categoriile lor morale...
Si Kikuji mai contempla o data portretul doamnei Ota, asezat acolo, lîngă
florile aranjate pe tokonoma...
Fumiko se întoarse în salon, aducînd tava cu ceai: doua cesti de portelan,
una rosie si cealalta neagra.
Puse în fata lui ceasca neagra, cu ceai verde, bancha*. Kikuji ridica ceasca
pentru a se uita la marca imprimata pe fundul ei.
― De cine este! întreba el fără vreo alta introducere.
― De Ryonyu, dacă nu mă însel.
― Si cea rosie tot de el
― Asa cred.
― Sînt deci pereche, presupuse Kikuji îndreptîndu-si privirea spre ceasca
rosie din fata lui Fumiko.
Erau doua cesti minunate ca forma si ca marime, foarte indicate pentru a
degusta din ele bancha, dar care lui Kikuji îi rascolira gînduri mai putin
placute.
Cînd tatal său venea la doamna Ota, dupa moartea sotului ei, nu se
foloseau oare amîndoi de ele, cea neagra pentru tatal lui Kikuji, iar cea rosie
pentru doamna Ota. Un serviciu pentru doi îndragostiti... Poate că le luasera
cu ei si în calatorie, întrucît Ryonyu nu era de o valoare care să interzica
asemenea întrebuintare... si dacă lucrurile se întîmplasera asa, Fumiko
trebuie să o stie neaparat: el avea deci motive să se mire că fata alesese
tocmai aceste cesti pentru ei doi. Asta putea să fie o aluzie de prost gust.
Dar cum putea crede că ea facuse asa ceva cu ironie sau din viclenie. Nu,
totul trebuia pus pe seama sentimentalismului ei candid de fata tînara. A ei
emotii careia nici el însusi nu-i ramînea strain, e adevărat.
Obositi cum erau amîndoi din pricina mîhnirii, le era desigur greu să se apere
împotriva unor astfel de accese de sentimentalism; dar tocmai de aceea,
aceasta pereche de cesti capata o greutate de simbol, unindu-i profund în
doliul ce le era comun.
Fumiko cunoatea foarte bine legaturile pe care le avusese tatal lui Kikuji cu
mama ei, si apoi Kikuji însusi tot cu ea, pe deasupra, stia cum murise mama
sa. Iar ei îsi luasera amîndoi sarcina, ca niste complici, să disimuleze sinuci-
derea, lucru ce-i lega si mai mult, în taina.
1 Ceai de calitate inferioara, obisnuit.
În timp ce Fumiko se dusese dincolo să pregateasca ceaiul, probabil că
plînsese; avea cum ochii înrositi.
― Cred că am facut bine c-am venit să te văd astazi,zise Kikuji. Ceea ce
spuneai adineauri demonstreaza poate că între cei morti si cei ce le
supravietuiesc nu poate să fie vorba de a da sau de a primi iertarea, nici
altceva de genul acesta, în ceea ce mă priveste, totusi, vreau să mă consider
Page 86
el retinuse, printre altele, numele casei de comert unde lucra ea, dar
omisese să-i ceara adresa unde locuia. De altfel, cum era să se gîndeasca la
asta, cînd avea sentimentul că ea nu putea să fie în alta parte decît acolo
unde se afla el însusi.
Cînd pleca de la birou, Kikuji porni să caute casa unde ea închinase o
camera, si sfîrsi prin a o gasi. Era în spatele parcului Ueno.
Fumiko nu era acolo.
O fetita de vreo doisprezece-treisprezece ani, în uniforma de elevă si care
de buna seama tocmai se întorsese de la scoala, se ivise o clipa în prag, apoi
disparuse în interior imediat dupa ce el îi pusese întrebarea.
― Domnisoara Ota e plecata de azi-dimineasa, îi raspunse fetita, revenind
din casă. A spus că se duce într-o calatorie cu o prietena.
― În calatorie! se mira Kikuji. S-a dus într-o calatorie! Azi-dimineata. La ce
ora a plecat. N-a lasat vorba unde se duce.
Fetita disparu din nou ca să întrebe, dar de asta data nu se mai întoarse
pîna la el. Dinauntru, îi striga:
― Nu stiu ... Mama nu-i acasă.
Desigur, fetita asta la care el remarca sprîncenele subtiri si îndepartate se
speriase de înfatisarea lui.
Se întoarse în strada si porni înapoi. Ar fi vrut să stie macar care era
fereastra camerei unde locuia Fumiko. Casa avea un etaj si părea
confortabila, cu o gradinita în fata. Moartea e atît de aproape de noi! Asa-i
spusese Fumiko. Kikuji se simti ca înclestat cu picioarele în pamînt cînd îsi
aduse aminte aceasta fraza.
Scoase batista si-si sterse fata. Avea senzatia că nu-i mai curge nici o
picatura de sînge prin vine si începu să-si frece tare fruntea si obrajii. Cînd se
uita la ea, batista îi era uda de pete negricioase de sudoare. Tremurînd, simti
cum un fior rece îi trecu prin sira spinarii.
― N-are nici un motiv să moara... îsi zise el. N-are nici un motiv.
Nu, n-avea nici un motiv să moara! Fumiko, care-i reînviase pofta de a trai!
Fumiko, care-1 readusese la viata!
Dar, docilitatea ei desăvîrsita din seara din ajun, da, acea supunere totala
pe care i-o aratase ea, nu era oare dictata numai de moarte.
Sau poate, ca si mama ei, se va fi socotit nemarginit de pacatoasă prin
însăsi supunerea de care daduse dovada. Numai Kurimoto traieste! izbucni
Kikuji, scuipînd fiecare cuvînt ca pe o otravă aruncata în fata unui dusman
invizibil. Si grabi pasul spre umbra parcului din apropiere.
Cuprins
CARTEA ÎNTÎI
Senbazuru sau Pasările albe./5
CARTEA A DOUA
Asfintit de soare deasupra padurii/37
CARTEA A TREIA
Vasul de shino/59
